Accident cu două ambulanțe la Vaslui. Ce s-a întâmplat cu gravida transportată într-una din mașini

Accident cu două ambulanțe la Vaslui. Ce s-a întâmplat cu gravida transportată într-una din mașini
Publicat: 08/01/2016, 13:59

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, tânăra a născut în ambulanță, la câteva sute de metri de Spitalul Județean de Urgență Vaslui, fiind ajutată de o asistentă și de șoferul autosanitarei.

Femeia însărcinată fusese preluată de ambulanță de la locuința sa din comuna Bălteni și urma să fie transportată la SJU Vaslui. Pe drum însă, autosanitara a fost implicată într-un accident rutier, fiind lovită de o altă ambulanță.

„Dacă o autosanitară este implicată într-un accident, iar avariile la mașină nu împiedică continuarea misiunii, atunci șoferul are obligația să reia drumul până la spital, ceea ce s-a întâmplat și în cazul de față. Însă, în momentul în care s-a constatat că femeia va naște, echipajul medical a oprit autosanitara, conform protocolului, și a moșit-o pe tânără, care a născut un băiețel sănătos. Ulterior, au întocmit fișa pentru nou-născut, pe care l-au predat, împreună cu mama sa, la spital”, a declarat, vineri, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Ulterior, șoferul ambulanței a mers la Poliție pentru a anunța accidentul, în vederea stabilirii împrejurărilor în care acesta a avut loc.

Potrivit declarațiilor șoferului, autosanitara, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost lovită la una din roțile din spate de o altă ambulanță, într-o intersecție din Bălteni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×